Klaus Iohannis: Românii privesc moștenirea identitară grecilor ca pe un patrimoniu împărtășit

Klaus Iohannis: Românii privesc moștenirea identitară grecilor ca pe un patrimoniu împărtășit
Foto: Ovidiu Matiu / Mediafax
Publicat: 10/02/2020, 11:18
Actualizat: 24/06/2020, 14:12

Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Limbii Elene, potrivit Administrației Prezidențiale. Șeful statului a precizat că promulgarea Legii limbii elene demonstrează că românii privesc moștenirea identiraă a grecilor din România ca pe un patrimoniu valorificat spre binele comun.

„Ziua Limbii Elene îmi oferă prilejul de a adresa felicitări membrilor comunității elene din România şi reprezentanților acesteia în structurile autorităților şi instituțiilor publice. Promulgarea în anul Centenarului României a Legii limbii elene, ca şi prevederile acestui act, demonstrează că statul român şi românii privesc moștenirea identitară a grecilor din România ca pe un patrimoniu împărtășit şi valorificat spre binele comun”, afirmă Klaus Iohannis, conform unui comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Președintele României a adăugat că limba greacă ne ajută să vorbim despre democrație și să condamnăm xenofobia.

„Limba greacă vorbită astăzi este continuatoarea graiului primilor eleni care s-au stabilit pe țărmul Mării Negre. Peste două milenii şi jumătate de la acest moment, limba greacă a constituit vehiculul prin care au pătruns în principatele dunărene primele idei care au pregătit mișcările revoluționare de la 1821 şi 1848. Limba elenă ne ajută să vorbim despre democrație, să condamnăm xenofobia; prin filosofie înțelegem lumea și prin politică evităm crizele şi tragediile”, a completat Klaus Iohannis.

Șeful statului a mai spus că România respectă și apreciază cultura și limba minorităților naționale.

„România de astăzi este rodul istoriei care i-a adus pe români în contact cu popoare și comunități de identități culturale care au îmbogățit nu doar patrimoniul nostru cultural, ci și diversitatea civilizației europene. România respectă și apreciază cultura și limba minorităților naționale, ca expresie a angajamentului țării noastre pentru protejarea tuturor identităților, atât ale majorității, cât și ale cetățenilor aparținând minorităților naționale. Între aceste manifestări, Ziua Limbii Elene reflectă prețuirea reciprocă prin care se caracterizează, tradițional, relația dintre români și greci”,a conchis președintele Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×